Magicianul Renaşterii ce a dus arta la un rang divin şi în jurul căruia s-au ţesut mituri şi au dansat mistere, a manifestat abilităţi remarcabile, grafice şi vizuale, încă din copilărie. Scria cu uşurinţă, deşi cu mâna stângă, şi desena hărţi topografice. Deasemenea, Leonardo cocheta cu ceramica şi formele artistice ce implicau lutul – această practică a fost influenţată de bunica din partea tatălui care deţinea o afacere cu ceramică pictată. Tânărul Leonardo era fascinat de lutul ars, putându-şi manifesta astfel expresiile artistice. Ceramica era nu doar o modalitate de a-şi câştiga traiul. Dincolo de o afacere de familie, viitorul artist se simţea în largul său în preajma cuptorului unde lutul era ars.

Dăruirea sa artei începe într-unul dintre atelierele lui Andrea del Verrochio în 1469. Artistul este uimit de talentul nemaiîntâlnit al ucenicului său.

Leonardo Da Vinci îşi va închina viaţa pe un altar imaginar al artei, apropiindu-se cu fiecare pas tot mai mult de sublim. Forţa vizuală exercitată de capodoperele sale a dat naştere multor controverse şi zvonuri, unele implicând supranaturalul, iar altele speculând secrete zguduitoare.

Cât adevăr şi câtă imaginaţie? Taina stă probabil bine ferecată în surâsul intrigant al Giocondei şi, din păcate, mult-analizata pictură refuză cu încăpăţânare să „vorbească”. Ceea ce însă putem afirma cu certitudine este că opera lui Da Vinci este nemuritoare şi atemporală, iar talentul său în artă nu poate fi contestat.