City Break în BuzăuUn orăşel de provincie cu străzi înguste şi cafenele suficiente, unde poţi sta în voie la poveşti fără sfârşit, Buzăul este unul dintre municipiile României ce s-a transformat progresiv într-un mix de vechi şi nou, încercând pe de-o parte să evolueze, să dobândească un look occidental, să fie „in trend”, iar pe de altă parte, să ţină cu unghiile de un trecut medieval pe care îl mai întâlnim încă în faţadele unor clădiri ce par să se încăpăţâneze să-i reziste timpului şi să supravieţuiască în mijlocul modernului.

Cetate medievală şi apoi târg, Buzăul a suferit numeroase distrugeri rămânând deseori în ruină. Pasărea Phoenix de pe stemă aminteşte însă de capacitatea lui de a se reface din propriile ruine, aşa cum legenda ne spune că pasărea renaşte din propria cenuşă. Dacă secolul XIX aduce o dezvoltare a Buzăului, secolul XX îl va industrializa puternic, în special după revoluţie, răpindu-i mult din farmecul de odinioară. Cu toate acestea, păstrează încă şi astăzi amprente medievale ce nu s-au lăsat duse şi acelaşi spirit de supravieţuire dintotdeauna.

Departe de a se compara cu supra-aglomerata capitală, Buzăul oferă totuşi multiple moduri de petrecere a timpului liber.

Un colţ de natură viu

Parcul Crâng reprezintă pentru mulţi buzoieni oaza de linişte din weekend sau, pentru cei mai norocoşi, relaxarea de seară. Parcul cu copaci seculari şi statui pe care le priveşti regăsind de fiecare dată sensuri noi, este nu doar un colţ de natură unde te poţi plimba în voie, respirând aer curat, ci şi un loc ce oferă posibilitatea unor activităţi diverse. Aleea principală este asfaltată, permiţând plimbări cu rolele sau cu bicicleta, în timp ce din loc în loc, sunt amplasate bânci. Părculeţe pentru copii dotate cu aparate de joacă şi locuri special amenajate pentru diverse jocuri de masă. Parcul dispune şi de un lac, unde gălăgioasele broscuţe provoacă amuzamentul trecătorilor şi pe care, plimbările cu barca sunt o atracţie majoră. Crângul dispune deasemenea de cafenele cu terase, care în weekend, pe timpul nopţii, se transformă în cluburi pentru tineri.

Rulotele vesele din preajma Obeliscului astâmpără prin produsele oferite, atât setea, cât şi pofta de dulce sau nevoia de o gustare. Deopotrivă tineri, vârstnici sau copii se bucură zilnic de Parcul Crâng – acel colţ de natură animat de forfota şi râsetele oamenilor.

Distracţie în Mall

Oraşul Buzău dispune momentan de două mall-uri unde, în afară de shopping până se lichidează toate fondurile disponibile pe card, se poate opta pentru diferite activităţi distractive. Atât Aurora Shopping Mall cât şi Galleria Mall dispun de cafenele unde se pot savura băuturile preferate în compania prietenilor sau în tihnă, lecturând publicaţiile scrise, puse la dispoziţia clienţilor.

Galleria le oferă buzoienilor numeroase programe de divertisment ca teatru, ateliere de creaţie, teatru de păpuşi sau spectacole cu intrare liberă. În acelaşi timp, acest mall dispune de un cinematograf unde noutăţile filmografice şi atmosfera jovială atrag săptămânal numeroşi spectatori. Clubul de la parter şi concertele din Cafeneaua artiştilor atrag iarăşi foarte mulţi tineri iubitori de distracţie şi muzică.

Aurora Shopping Mall oferă o impresionantă sală de bowling dotată cu rampe moderne şi tehnologie avansată, dar şi multiple expoziţii culturale, târguri de hand-made, fast-food-uri şi un spaţiu de joacă pentru copii.

Întoarcere în trecut

Muzeul Judeţean de Istorie Buzău oferă vizitatorilor săi o doză de trecut bine conservat peste veacuri în exponatele sale. Început în secolul XIX ca o colecţie de piese arheologice, Muzeul Judeţean de Istorie Buzău a avut de-a lungul timpului varii locaţii. În sediul actual este mutat aproape un secol mai târziu, mai precis în vara lui 1981. Astăzi deţine secţii de istorie, arheologie, pictură, artă decorativă şi înfăţişează perioade istorice buzoiene cu vestigii de o valoare inestimabilă.

Muzeul Judeţean îşi împarte incinta cu Teatrul George Ciprian, o altă modalitate de relaxare şi destindere a oraşului Buzău. Piesele de teatru sunt variate şi acoperă o gamă largă de gusturi în materie de spectacole.

Clădirea găzduieşte deasemenea o multitudine de evenimente culturale periodice, dispunând de un amfiteatru care permite o bună desfăşurare a activităţilor artistice.

Shopping în BazarShopping în Bazar City Break în Buzău

Recent renovat, Bazarul găzduieşte tarabe cu haine, accesorii vestimentare, produse cosmetice, ustensile de beauty and style, dar şi unelte pentru construcţii, electrice şi electronice, piese auto etc. Datorită preţurilor accesibile şi ofertei variate, Bazarul se bucură de o permanentă agitaţie. În special tineri şi adolescenţi, dornici de a fi cât mai în ton cu moda în continuă schimbare, petrec mult timp în incinta Bazarului. Creând un fel de febră a cumpărăturilor, locaţia aproape că nu te lasă să o părăseşti fără cel puţin o achiziţie.

Vis-a-vis de Bazar există şi un complex comercial chinezesc care oferă mărfuri industriale variate la preţuri mici.

Plimbări pe raza judeţului

Dacă aerul citadin a devenit obositor, există şi opţiunea unor „evadări” din mediul urban şi reîmprospătarea organismului cu aer proaspăt, în timp ce mintea este învăluită în relaxarea oferită de cadrul natural.

Meledic

La 50 km de oraş, oferind un peisaj breathtaking, platoul salin este dotat cu un campus natural în preajma Lacului Meledic cunoscut de către oamenii din partea locului şi ca „Lacul fără fund” . Cei care doresc să se relaxeze mai multe zile, pot opta pentru una dintre cabanele din lemn amplasate în campus sau pentru o rezervare la pensiune. Drumeţiile prin pădure, aerul montan şi Peşterile de sare sunt câteva din atracţiile locului. În timpul verii se organizează Festivalul Slănicului, Meledic unde concertele de muzică populară acompaniază voia bună a petrecăreţilor, iar tarabele pline cu bunătăţi tradiţionale şi produse handmade fură privirile participanţilor la festivitate.

Mânăstirea Ciolanu

Nefiind singura mânăstire de pe raza judeţului, este totuşi cea mai populară datorită împrejurimilor ce atrag anual vizitatori dornici de distracţie la iarbă verde. Dotaţi cu scaune şi mese pliante, grătare, muzică, chef de petrecere şi uneori chiar şi corturi pentru înnoptat, turiştii bucură de relaxare într-un cadru natural mărginit de pădure. Mânăstirea îşi deschide porţile pentru toată lumea, oferind la rându-i, un colţ de paradis rupt parcă din Eden. Atestată documentar de prin secolul XVI, mânăstirea deţine şi un mini-muzeu religios cu picturi iconografice şi obiecte de cult.

City Break in Buzau - vulcanii noroiosiVulcanii Noroioşi

Locul unde pământul fierbe la rece, Vulcanii Noroioşi sunt o atracţie turistică ce aduce vizitatori din toate colţurile ţării şi chiar de dincolo de graniţele statului român. O formaţiun
e unică în România şi puţin întâlnită pe suprafaţa continentului european, Vulcanii Noroioşi sunt rezultatul gazelor naturale care izbucnesc la suprafaţă împingând bineînţeles noroiul (apa amestecată cu solul argilos). Dacă la auzul cuvântului vulcan, gândul vă zboară la o lavă fierbinte şi distrugătoare, nu este cazul aici – nămolul argilos este rece şi total inofensiv.

Focurile Vii

Flăcările ce ies din senin din interiorul pământului, de parcă însuşi iadul ar fi pe cale să se dezlănţuie, atrag ca un magnet numeroşi turişti dornici de senzaţional sau iubitori de paranormal ce speră într-o întâlnire cu supranaturalul. De fapt, fenomenul este unul cât se poate de ştiinţific – din nou gazele naturale reuşesc să creeze senzaţie şi, de data aceasta, ieşind la suprafaţă acolo unde găsesc fisuri propice, acestea se aprind de la lumina solară creând flăcările vii – dar asta nu-i ştirbeşte din atracţia exercitată. Oamenii locului au adevărate legende ţesute în jurul acestui fenomen – unele vorbesc despre flăcările pământului ca fiind miraculoase în tratarea bolilor, dar şi în dragoste sau blesteme.

Combinând medievalul cu modernul şi cadrul natural, Buzăul rămâne una dintre „bijuteriile” româneşti, care din păcate, nu este mediatizată suficient. Oferă totuşi variate posibilităţi de relaxare şi petrecere a timpului liber, atât locuitorilor, cât şi vizitatorilor.